4000 (RO)

4000 (RO)

. lectură de 1 min

Tatăl meu împlineşte azi vârsta rotundă de 4000 de săptămâni. Poza e din iunie anul trecut—la Soroca, pe malul Nistrului. Împlinise 75 de ani cu câteva luni înainte, iar eu n-am vrut să-i fac cadou, din nou, vreun storcător de fructe sau vreun prăjitor de pâine. Prin urmare, îi propusesem să facem o excursie la Chişinău, pentru că el nu apucase niciodată să treacă graniţa în fosta Basarabie, de unde se trage neamul nostru de Vrăbii. A acceptat, însă mi-a pus condiţia să mergem şi la Cernăuţi, ceea ce am şi făcut—de fapt, am făcut o excursie care a mai cuprins Hotinul şi Orheiul 😉

De la tatăl meu învăţ câte ceva nou în fiecare săptămână! Anul ăsta, când toată lumea vorbea despre „rezilienţă,” iar mie mi-era greu să-nţeleg conceptul, mi-am dat seama că el întruchipează perfect această noţiune. Nu voi povesti aici cum şi de ce—asta e o chestie de discutat la o bere. Am menţionat-o aici, pentru că simţeam nevoia să dau un exemplu—şi pentru că mi se pare cel mai valoros lucru pe care l-am învăţat de la el în ultima vreme. Duminică, după votare, vom bea împreună un pahar de vin şi-s convins că, stând la masă, povestind despre câte-n lună şi-n stele, voi mai învăţa alte lucruri noi!

La mulţi ani, Tata! 🖤

sursa foto: arhiva personală, Soroca, iunie 2019