Corona şi Corupţia (RO)

În cursul zilei de ieri, am dat cu nasul şi privirea de câteva lucruri care par disparate, par venite din lumi diferite, dar mie (în mintea mea) mi se leagă foarte armonios. Mai întâi la Martin, apoi la Radu, apoi la Barbu. Nici măcar nu ştiu dacă ei se cunosc între ei? Dar nu asta-i important acum. Din păcate, nu-mi aduc aminte nici când, nici la cine, am văzut graficul de la CEPR (găzduit de Rosamund Hutt pe WEForum) cu care ilustrez această postare. Concluzia e că ne va fi teribil de greu, mai ales pentru că nu suntem deloc pregătiţi.

Eu am tot scris despre cât de puţin se preocupă statul român de prevenirea corupţiei. Situaţia nu-i cu nimic mai roză azi faţă de anul trecut pe vremea asta. Mai exact, instituţiile statului român nu ştiu nici ce, nici cum să facă în materie de prevenire a corupţiei (sau a oricărui alt pericol), pentru că n-au avut niciodată astfel de preocupări. Ca să fiu şi mai exact, n-au avut astfel de preocupări la modul serios şi aplicat,* ci doar la nivel de cosmetizare a realităţilor. Cu alte cuvinte, politicienii de la vârful instituţiilor niciodată nu şi-au pus cu adevărat întrebarea „de ce-i nevoie să previn?”

Acum, scenariul pentru viitor e destul de sumbru: economia se contractă rapid, cheltuielile publice cresc repede, iar puterea de cumpărare a oamenilor va scădea—mi se pare inevitabil. Presupun că, după criză, o parte dintre interacţiunile cu statul ale oamenilor obişnuiţi (mai exact, cu instituţiile publice) vor rămâne în online, chestie care va ajuta la reducerea sau restrângerea modalităţilor actuale de manifestare a corupţiei. Însă, după ce va trece criza, oamenii vor avea multe nevoi specifice de rezolvat, multe dintre ele absolut noi (adică necunoscute azi), iar asta va creşte cererea de corupţie. În egală măsură, tocmai pentru că acum cresc cheltuielile publice, şi oferta de corupţie post-criză va fi mai mare decât acum.

Aşadar, tentaţia pentru corupţie va fi mare! Ea se va manifesta foarte diferit faţă de ce ştim noi azi, adică pe alte canale, prin alte procese decizionale, servind altor nevoi ale oamenilor. Însă, întrucât cererea şi oferta de corupţie prezintă o tendinţă de creştere îngemănată, mă pot aştepta că, post-criză, costul corupţiei va rămâne relativ constant.** Mă refer la preţul plătit ca mită, nu la pagube. Despre pagube nu putem face vreo estimare, pentru că manifestarea corupţiei nu va mai fi la fel. Un singur lucru e cert, după mintea mea: cu cât va fi mai liberă manifestarea corupţiei, cu atât va fi mai îndelungată recesiunea.

Mă-ntorc la graficul CEPR şi la scrierile amicilor mei: Graficul şi Radu ne anunţă că recesiunea va fi grea. Eu zic că, dacă nu intervenim rapid pe partea de prevenţie, recesiunea va fi mai grea în România decât în alte părţi. Barbu ne spune că prevenirea ne-ar fi stat la îndemână (pentru că aveam toate informaţiile necesare), dar că suntem mai degrabă nepregătiţi spre incapabili, mai ales din perspectiva comunicării publice. Eu zic că am ajuns aici mai ales din cauza deficienţelor de comunicare politică şi instituţională. Iar Martin spune că, dacă nu intervenim din timp cu măsurile preventive, o să continuăm să vedem anticorupţie făcută numai cu mijloace represive, de drept penal, adică şi mai multe victime colaterale. Eu zic că, mai abitir, dacă nu facem prevenţie, tentaţia implicării serviciilor secrete în anticorupţia post-criză nu va scădea, iar victimele colaterale vor fi mai multe, iar situaţiile acelor victime vor fi mult mai dureroase.

Surpriză: post-criză, anticorupţia «zeloasă», aceea realizată exclusiv cu mijloace represive, poate crea «prăpăstii de sinceritate» şi poate eroda încrederea publică, ceea ce va creşte costul recuperării economice!

Deci, ce-avem de făcut? Cred că ne trebuie leadership autentic la vârful celor două-trei ministere care sunt responsabile de prevenirea corupţiei—justiţie, interne şi, eventual, dezvoltare. Să-şi ia seama, în primul rând, de ce e nevoie să acţioneze decisiv, pentru că e nevoie şi din perspectiva just in case, dar şi din perspectiva just in time (vezi, din nou, ce zice Margaret Heffernan la TED). Şi-apoi să-şi dea seama că nu-i de făcut mare filozofie, dar că e nevoie de decizii politice ferme:

• În primul rând, avem de instituit cu adevărat transparenţa în procesele decizionale de la vârful instituţiilor politice. Transparenţa sporită va creşte încrederea publică, iar asta ne va ajuta şi pe timpul crizei ori al stării de urgenţă, şi în perioada post-criză, făcând costurile mai suportabile şi recuperarea mai rapidă.
• Al doilea lucru pe care-l avem de făcut este să ne asigurăm că toate procesele administrative care trec acum în online sunt auditabile (transparenţă) şi securizate (prevenţie); şi că vor rămâne în online şi după criză, pentru a putea constrânge şi concentra zelul represiv doar în zonele care-s cu adevărat cele mai vulnerabile la corupţie.
• Al treilea lucru pe care-l avem de făcut este să luăm în serios măsurile manageriale şi/sau administrative de prevenire a corupţiei (benchmarkul 4 din MCV): standardele de control managerial intern, îngrădirea puterii discreţionare în luarea deciziilor, protejarea proceselor decizionale faţă de conflictele de interese, protejarea banilor publici faţă de fraude şi alte scurgeri necontrolate, protecţia avertizorilor de integritate (vezi încă o dată Secţiunea 3 din articolul pe care l-am scris în mai).

Şi-ar fi bine să facem lucrurile astea încă de-acum, să le fixăm inexpugnabil în administraţie şi în justiţie, poate chiar cu ajutorul unei Strategii pentru Integritate Publică în anii 2021-25, deoarece SNA 2016-2020 oricum ajunge la final.

Note:
*) Singura excepţie pe care-o ştiu eu e Primăria Municipiului Călăraşi. Acolo, de mulţi ani de zile, există o preocupare constantă pentru prevenirea corupţiei, un efort susţinut şi documentat în mod transparent, care a culminat în proiectul IPIP. Nu ştiu cât de conştienţi sunt politicienii de la vârful instituţiei, dar ştiu că acolo există funcţionari care-au înţeles foarte bine „de ce-i nevoie să prevină.”
**) Recomand încă o dată graficele şi explicaţiile publicate în urmă cu câţiva ani la Piaţa de şpagă, mai cu seamă articolele despre cererea şi oferta de corupţie (aici şi aici).

sursa ilustraţiei: CEPR, în Rosamund Hutt, 23 martie 2020