Europa «mea» (RO)

Europa «mea» (RO)

. lectură de 3 min

„Cred că, din februarie încoace, vechea Cortină de Fier s-a mutat înspre Don.” Așa aș fi răspuns eu la ultima întrebare adresată de Gabriel Giurgiu, dacă aș mai fi avut timp—dacă noi toți am mai fi avut timp—încă vreo 10 secunde. Dar timpul de emisie costă, așa încât n-am mai avut ocazia să spun nimic la final. Nu-i bai, a fost chiar mișto, în ciuda faptului că părem, așa, de parcă ne-am adunat 4 bărbați să discutăm despre zestrea unei fete mari. (Da, constat că sunt din ce în ce mai sensibil la absența vocilor feminine din dezbaterile publice—vezi și «gluma nesărată» de la începutul lunii iulie.)

Ideea e că, vineri, am fost invitat la TVR, unde am înregistrat o ediție de vară a emisiunii Europa mea, dedicată reformelor necesare în Uniunea Europeană. Prin ceva sistem de teleconferință, au fost alături de Gabriel Giurgiu și de mine doi politicieni cunoscuți mai degrabă ca euroentuziaști—Cristian Ghinea și Victor Negrescu. Zău că mi-a plăcut! Adică subiectele abordate au fost interesante, iar punctele de vedere foarte variate—și exprimarea elegantă. Ba chiar am și râs cu poftă! Iar ei doi, deși adversari politici, s-au „înțepat” numai de vreo două ori, foarte delicat și fără ranchiună.

Eu am prezentat un punct de vedere mai îndrăzneț, tocmai ca să dau un pic de sare și piper acestei ediții de vară, care-a fost publicată ieri, la prânz, pe TVR Info. Mai exact, am susținut perspectiva unionistă, despre care am mai scris încă în 2016. Și am decis să merg în această direcție, pentru că am revăzut de curând prelegerea lui Bruno Latour din 2016, care arată cât e de important să rostim nevoia unui nou orizont. [Zece zile mai târziu, am descoperit și acest articol al lui Adrian Stanciu.] Mi-am mai împănat intervențiile cu detalii din campania electorală din 2019—detalii care mi s-au întipărit bine în minte pentru că, în acea vreme, lucram la podcastul Telegraful Electoral. Iar speculația mea că Marea Baltică va deveni noul centru economic și politic al Europei (prin 2100-și-ceva) se bazează pe ce-am învățat de la Parag Khanna. [Trei zile mai târziu, am descoperit cu mare plăcere câteva argumente suplimentare la E-U Petersmann.]

Așadar, pentru cine e dispus să-și aloce 55 de minute unei discuții (cu multă voie bună!) despre viitorul Europei, recomand ediția de ieri a emisiunii Europa mea cu Gabriel Giurgiu. Pe la min. 49-50, în discuția despre „orice eventualitate,” m-am referit de fapt la Margaret Heffernan, apropo de just in case vs. just in time (am mai scris eu despre învățăturile ei pe acest blog). Ce mi-e ciudă e că n-am (mai) apucat să spun în emisiune—deși (sau tocmai pentru că?) discutaserăm în platou chiar înainte de-a începe înregistrarea—c-am citit raportul final al Conferinței privind viitorul Europei, de unde am rămas cu două impresii conflictuale:

  • În esența sa (tocmai pentru că a rezultat din discuții cu cetățeni europeni?), raportul mustește de năzuința de-a pune cetățeanul în centrul construcției europene; în repetate rânduri, această năzuință se opune vizibil puterii de decizie pe care o au statele-membre în mecanismele UE.
  • Prin contrast, raportul este redactat/editat într-un fel care să ascundă cât mai adânc posibil nevoia/ideea de revizuire a Tratatelor, tocmai pentru că un astfel de demers ar avea nevoie de susținere din partea statelor-membre; personal, sunt mâhnit să văd năzuințe ascunse sub preș!

sursa ilustrației: captură de ecran (fragment) din aceeași emisiune