In dubio pro reo (RO)

Sunt foarte debusolat. Din punct de vedere politic, legat de campania electorală şi noul guvern, în primul rând. Dar şi în privinţa unor treburi care privesc justiţia şi administraţia. Mă folosesc de postarea asta ca să-mi fac un pic de ordine printre gânduri:

Alegerile pentru Preşedintele României vor avea loc fix peste o săptămână şi, respectiv, peste 3 săptămâni. Noul mandat va începe chiar înainte de Crăciun. Încă n-am primit o ofertă electorală pe gustul meu. Teoretic, mă văd compatibil cu vreo 3 dintre cei 14 candidaţi forţaţi: Iohannis, Barna şi Paleologu. (Recunosc, mie-mi place şi Kelemen.) Dar, pentru că nu-mi place să votez «răul cel mai mic», mă-ntreb care dintre ei, odată ales, ar putea acţiona în sensul de-a-mi face viaţa mai uşoară? Mi-e teamă că niciunul. Atunci, cu care dintre ei mi-ar fi mai uşor (mai puţin enervant) să interacţionez? Din nou, cu niciunul. Ce mă fac, „eu cu cine votez?”

Deşi văd că maxima in dubio pro reo se foloseşte acum mai degrabă în dreptul penal, eu am învăţat-o la dreptul civil. Când ai dubii, maxima asta te îndrumă să accepţi starea de fapt exact aşa cum ţi se prezintă în faţa ochilor. În civil, asta înseamnă să accepţi prezumţia că posesorul unui bun este chiar proprietarul acelui bun. În penal, înseamnă să accepţi prezumţia că acuzatul este nevinovat, dacă nu există suficiente probe. În politică, pentru mine, înseamnă să accept prezumţia că-mi va fi mai uşor, adică mai predictibil, cu actualul ocupant al demnităţii de Preşedinte. Concluzia asta mi-e tare tristă, pentru că am ajuns „conservator” strict din scepticism.

La fel de trist, n-am niciun fel de aşteptări de la noul guvern. Am văzut o parte din audierile ministeriabililor. Cel mai tare m-a zgâriat la ureche mantra eficienţei. În mintea mea, un liberal autentic recunoaşte valoarea spiritului antreprenorial, a experimentării, a libertăţii de-a învăţa din încercare şi eroare. Astea se bat cap în cap cu «eficienţa». Evident, însă, PNL nu mai este (dacă o fi fost vreodată?) un partid liberal. Prin urmare, mă văd nevoit să accept prezumţia că altceva, mai bun, nu se poate obţine. Cred că Guvernul Orban va obţine încrederea Parlamentului abia la a doua încercare, iar mie mi-e clar că va fi o guvernare ezitantă şi, pot să pun pariu, ineficientă—din nou, sunt sceptic.

Pe frontul celălalt, în ultimele 2 săptămâni, am participat la 3 evenimente despre justiţie şi stat de drept. Ne-a venit şi raportul MCV. Concluzia mea este că n-avem capacitate de leadership la nivelul cel mai înalt al deciziei, aşa încât băltim în mediocritate. La fel ca-n educaţie, oamenii cu puterea poziţiei sunt incapabili de-a produce o schimbare—în primul rând, pentru că nu-şi pot imagina schimbarea! Prin contrast, oamenii cu putere personală (care deja şi-au imaginat schimbarea) încă nu au suficientă influenţă, nu reuşesc să mobilizeze suficiente forţe sociale care să conducă la luarea unei decizii curajoase. La fel e şi-n administraţie, aşa încât accept prezumţia că mai bine nu se poate, deocamdată.

Aşadar, concluzia e că nu-s debusolat, ci doar trist. Că batem pasul pe loc încă nişte ani. Poate că, după alegerile de anul viitor, ne vom făuri norocul de-a avea decidenţi mai curajoşi. Poate că, şi după alegerile CSM din 2022, ne vom găsi un leadership cu busolă clară în braţe, cu voinţă în vintre, cu zvâc în sânge, cu schimbare pozitivă în minte. Zic să ne pregătim de «miracolul» anului 2023 😛 De bine-de rău, Iohannis nici nu va ajuta, nici nu va încurca cu nimic. Doar că riscul major e să ne punem toate ouăle în coşul ăsta—poate se-ntâmplă ceva în ultima săptămână de campanie şi-mi depăşesc scepticismul 😛 Dar atenţionez că anul mega-electoral 2024 va fi unul de mumă sau ciumă, fără cale de mijloc. Important e ca, în iarna 2023/24, când ne vom uita în jurul nostru şi vom aplica din nou maxima in dubio pro reo, să nu ne mai simţim nici trişti, nici sceptici, nici debusolaţi!

Actualizare, 4 noiembrie: Guvernul Orban a primit încrederea Parlamentului de la prima încercare, primind 240 de voturi, adică mai multe decât au fost adunate la demiterea Guvernului Dăncilă. Poate că e bine. Oricum, mi-am dat seama că societatea românească n-a fost deloc divizată în timpul sau în urma acestei campanii electorale pentru alegerea Preşedintelui. Abia asta e vestea cea mai bună, pentru că n-a fost loc pentru manipulare sau dezinformare grosolană, cu efecte de lungă durată. Deh, aleg şi eu să văd partea pozitivă a lucrurilor 😛

sursa ilustraţiei: Facebook/Deyan Vassilev, #Кристал30
bonus: #ieşilaVOT pentru al doilea tur al alegerilor locale din Republica Moldova: