Lupii şi Votul meu (RO)

Mai e doar o lună. Pe 27 septembrie, lupii vor dori să se înfrupte din «votul» meu, deşi eu mă pregătesc mai degrabă pentru «alegeri». Care lupi? Fie cei din firea PSD, fie cei din orbirea PNL-USRPLUS, fie cei din marea învolburată PMP, fie cei din ceaţa proverbialului măgar PRO—aproape că mi-e indiferent, pentru că toţi politicienii momentului se califică (pentru motive extrem de diferite) în obiectivul vechii înjurături strămoşeşti «alupigus!» 🙁

De ce sunt atât de dur? De ce nu ascult argumentele? De ce nu cern calitatea umană a candidaţilor? Pentru că nu ştiu pentru ce votez 🙁 Ştiu doar pentru cine vor ei să votez—mai exact, împotriva cui! De cel puţin un an de zile, aştept să aflu dacă există o viziune pentru administraţia locală, o idee politică din care să-mi iau oxigen, care să-mi inspire încredere în viitor, să-mi dea speranţă că am pentru ce să mă zbat şi că voi apuca să simt pe pielea mea beneficiile zbaterii...  

N-ai să vezi! Totul e despre oameni, nu despre idei 🙁 Adică toate informaţiile care-mi vin dinspre politicieni sunt despre oamenii lor, pentru că ei, politicienii, nu şi-au propus să dezbată idei ori să se preocupe de noi, oamenii obişnuiţi 🙁 Aşa cum arătam acum o lună, politicienii fac tot ce pot să transforme aceste «alegeri» (despre cine ar fi bine să mă reprezinte în guvernarea locală) într-un «vot» (despre o singură decizie privind viitorul). Şi, culmea!, aceşti politicieni îşi împachetează dorinţa lor de-a primi «votul» meu într-o «alegere» personală—Firea, Dan, Băsescu; sau Negoiţă, Moraru, Neamţu; sau ce-o fi relevant la voi în circumscripţie, deh... [Detalii despre candidaţii din Bucureşti se găsesc la buletin.de]

Un vechi proverb românesc (din Basarabia, că 27 august e o zi importantă dincolo de Prut) spune că „dacă vrei să nu te taie, nu fi oaie!” Da' măcar ciobanul are un plan pentru oile lui—ştie pe care le creşte pentru lână, pe care pentru prăsilă, pe care pentru carne, lapte, brânză; şi, dacă se-ntâmplă să fii oaie şi să nu te poţi ridica deasupra acestei condiţii, cred că-i mai demn să te taie un cioban care chiar are un plan, decât să te mănânce lupii. Aşa gândesc eu azi. Iar problema mea este că, în aceste alegeri locale, toţi politicienii, de la toate partidele, joacă rol de lupi—nu există nici măcar unul care (să-şi fi propus) să-şi arate (măcar) faţa de cioban gospodar, să-mi spună că are un plan pentru noi 🙁 [Cel mai bine ar fi fost să aibă un plan inspirat de la noi, da' pe ei nu i-a interesat să ne-ntrebe pe niciunul din noi 🙁]

Ce-aş fi vrut eu? Să ştiu care-i viziunea pentru Bucureşti, care va fi mecanismul prin care oraşul ăsta se va dezvolta integrat, nu în 6 sectoare separate în mod arbitrar, printr-o decizie de-acum 50 de ani. Să ştiu care-i viziunea pentru zona metropolitană, dacă are sens să-mi planific ieşirea la pensie tot într-un cartier sau într-o suburbie. Să ştiu care-i viziunea (măcar) pentru transportul în comun care leagă Bucureştiul (mai ales gara şi aeroportul) cu comunele învecinate din regiunea Muntenia, dincolo de graniţele administrative ale regiunii Ilfov. Sau să ştiu care-i viziunea pentru administrarea celor vreo 3200 de unităţi administrativ-teritoriale din ţară—comasare în comune care să fie sustenabile financiar-bugetar?, poate judeţe mai mari?, poate regiuni ceva mai adecvate pentru perspectiva dezvoltării durabile? Dacă ştiam la ce să mă aştept, poate că puteam să pun umărul, astfel încât să mă pregătesc de o perioadă un pic mai activă înainte de pensionare—adică să activez şi eu în administraţia locală, după 2024...

Ei, bine, nu! Ei, politicienii, îmi vorbesc numai despre oamenii lor, nu despre ideile noastre! Şi niciunul nu-mi zice „alege-mă pe mine, că am ideea asta valoroasă de la tine,” ci toţi îmi zic „alege-mă, că adversarul meu e prost/nesimţit/corupt, iar tu vrei să fii reprezentat de un om deştept/cuminte/cinstit.” Ba, mai rău, se mai găseşte câte unul care să mă cheme la luptă, de parcă războiul ar fi fost exact ce-mi lipsea 🙁 Ce-nseamnă să fii politician şi să nu-ţi înţelegi electoratul 🙁 Moment în care nu pot să-mi reprim înjurătura strămoşească «alupigus!» Pentru că deja mi-ai arătat, tu, politicianule de conjunctură sau de profesie, că nu dai doi bani pe ce cred eu, ce simt, ce vreau, ce-mi doresc—mi-ai arătat că mă desconsideri! Iar asta, în oglindă, înseamnă că şi eu te voi desconsidera pe tine 🙁

Situaţia mi-e extrem de neplăcută, pentru că mi-aş fi dorit să votez cu inima împăcată, plină de speranţă şi încredere, dar mă văd nevoit să votez (din nou!) cu inima îndoită. Încă nu ştiu pe cine voi «alege», încă nu ştiu ce voi «vota», pentru că situaţia mi-e ascunsă după o perdea de fum; sau mi-e prezentată într-un mod vag, ambiguu, ambivalent—sau complet neatrăgător! Ştiu sigur că voi face efortul de-a merge la secţia de votare pe 27 septembrie, deşi condiţiile pandemiei sunt crunte—dar n-am nicio siguranţă că voi putea vota pozitiv, pentru ceva concret 🙁

Poate că voi alege un «câine», dacă există, printre aceşti politicieni hrăpăreţi, măcar un «lup» care să dea dovadă că se poate îmblânzi, că se poate preocupa de siguranţa stânei şi a oilor din turmă, nu de propriul burdihan... Termen: o lună! #abonantandiorsaliu

sursa foto: spot (anti-)electoral din 2008 (care-i naşpa din o mie de motive!);
bonus: nu ştim sigur dacă Eleanor Roosevelt a fost autoarea acestei ziceri, da' merităm să ne amintim că „minţile măreţe discută (despre) idei, cele mediocre discută (despre) evenimente, iar cele mărunte (despre) oameni”