Trebuie să mărturisesc că, iniţial, m-a şocat ştirea zilei de ieri, conform căreia CCR ar fi blocat propunerile de modificare a Constituţiei, despre care scriam acum 3 zile. Ştirea ajunsese la mine filtrată şi trunchiată. Mă uit la ştirea completă, iar situaţia mi se pare suprinzătoare, întrucâtva, pe ici, pe colea. Până ce vom primi argumentele care au susţinut această decizie «unanimă», ţin să comentez partea care-i surprinzătoare pentru mine:
Mă refer strict la decizia de-a pune beţe-n roate amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie. Până ce nu apare motivarea, nu avem de unde şti exact ce-au decis cei 8 membri prezenţi, dar ştirea ne arată că principiul egalităţii, demnitatea umană şi justul echilibru dintre interesele statului şi cele ale societăţii ar fi stat la baza deciziei CCR de ieri. Mi se pare că retorica asta (livrată pentru presă) e «slăbuţă», eu aşteptând un argument care ţine de art. 53—Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (deşi treaba CCR era să verifice doar art. 152—Limitele revizuirii).
Eu mi-am argumentat poziţia împotriva modificării art. 48 (dreptul la căsătorie, pervertit în spaţiul public drept „familia tradiţională”), dar şi împotriva iniţiativei „fără penali,” în primul rând pe baza art. 53. Exact la fel fac şi acum:
- Consider că, din textul Constituţiei, rezultă că există un drept la amnistie şi un drept la graţiere. Aceste două drepturi nu sunt prevăzute explicit, dar mi se pare de bun simţ că ele există, din moment ce Constituţia scrie negru pe alb cine şi cum poate decide în aceste privinţe (vezi art. 73 şi art. 94).
- Dacă aceste drepturi există, atunci cred că exercitarea lor nu poate fi restrânsă decât în condiţiile art. 53 din Constituţie. Indiferent de votul popular, propunerea legislativă trebuie să îndeplinească toate condiţiile de acolo: moralitatea, necesitatea, egalitatea, „accesorialitatea” şi proporţionalitatea.
În interpretarea mea, ştirea de ieri ne spune că, atunci când privim dinspre art. 152, aceste două drepturi ar putea fi suprimate. Similar, când privim dinspre art. 53, pare să nu fie respectată condiţia ca restrângerea exercitării dreptului să rămână strict „accesorie.” Cu alte cuvinte, cei condamnaţi pentru corupţie nu ar mai avea, din oficiu, nici dreptul la amnistie, nici dreptul la graţiere. Pentru ei, aceste drepturi nu ar mai exista! Evident, situaţia aceasta nu poate fi acceptată, pentru că induce o inegalitate de tratament în faţa legii. [Bine, mai pot argumenta şi că restrângerea drepturilor la amnistie şi graţiere, pe motiv de corupţie, nu-i susceptibilă de-a fi proporţională, cum am făcut anul trecut.]
Dacă ar fi acceptată această modificare constituţională, mai atenţionez asupra faptului că inegalitatea privind drepturile la amnistie şi graţiere nu s-ar manifesta doar prin comparaţie, între un om integru şi unul corupt, ci s-ar putea manifesta în timp, asupra aceluiaşi om: Până la condamnarea pentru corupţie, acest om (prezumat nevinovat/integru) ar fi avut dreptul la amnistie şi dreptul la graţiere; de la rămânerea definitivă a condamnării (corupt dovedit), nu ar mai avea aceste drepturi? Asta ar însemna, de fapt, instituirea unei pedepse suplimentare, exclusiv pentru corupţi—dar locul în care sunt reglementate pedepsele e Codul penal, nu Constituţia.
Prin urmare, consider că decizia luată ieri poate fi una foarte bună, eu fiind acum foarte curios despre modul în care CCR o va argumenta. Uimirea mea vine din altă parte: Mi se pare oribil de impredictibilă practica de la CCR! Membrii săi au refuzat de trei ori să stăvilească ideile privind restrângerea exercitării unor drepturi: de două ori în privinţa dreptului la căsătorie şi o dată în privinţa dreptului de a fi ales. Pentru coerenţă (şi pentru motive de risc reputaţional), mă aşteptam să nu se pună stavilă nici de data asta. Poate că, de-acum încolo, CCR va fi mai atentă cu propria sa jurisprudenţă—nu mă opreşte nimeni să sper 😉
PS Următoarea mutare va fi la nivelul Parlamentului. Sper că parlamentarii vor avea înţelepciunea de-a urma îndemnul Festina lente, adică să constituie o Comisie specială pentru revizuirea Constituţiei.
sursa foto: arhiva personală, Pasajul Sf. Gheorghe, Bucureşti
Actualizare, a doua zi: Mi-am adus aminte că dreptul la căsătorie a fost pus sub semnul întrebării, motiv pentru care mă simt dator să-mi pun şi problema contrară: ce se întâmplă dacă drepturile astea, de-a beneficia de amnistie şi/sau de graţiere, nu există pentru fiecare cetăţean? Dacă există doar dreptul de-a acorda amnistie şi/sau graţiere, rezervat exclusiv autorităţilor menţionate în art. 73 şi art. 94? Atunci, art. 53 nu ar mai fi deloc aplicabil. Dar nici art. 152 n-ar mai fi relevant. Adică nici CCR n-ar mai fi putut să pună beţe-n roate pentru amnistie şi graţiere. Prin contrast, cunoscând ce-a decis CCR, înseamnă că aceste două drepturi există şi vor trebui tratate prin prisma celor 5 condiţii din art. 53, care trebuie îndeplinite cumulativ şi simultan.
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}