You've successfully subscribed to Codru Vrabie
Great! Next, complete checkout for full access to Codru Vrabie
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Success! Your billing info is updated.
Billing info update failed.
PLUS fără fîs (RO)

PLUS fără fîs (RO)

. 7 min read

O parte din mine, din sinele meu de rit vechi, are nevoie să se exprime, iar eu nu pot trece în noul an (chiar deceniu!), dacă nu-mi scot din sistem câteva reproşuri. E un gest de igienă personală, aşa că voi fi delicat, adică mă voi strădui să le transform în sfaturi, atrăgând atenţia mai mult asupra învăţămintelor pentru viitor. Îmi doresc să nu mai văd stângăcii precum cele trecute în revistă mai jos, deşi mi-e teamă că asta e veriga slabă a coaliţiei şi cred că de-aici vor apărea şi problemele noii guvernări: de la PLUS—Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate. Adică eu văd un mare pericol de fîs politic venind de la PLUS, aşa că las scrise aici câteva avertizări şi câteva sfaturi:

Un exemplu extrem de recent al stângăciei politice marca PLUS este declaraţia dnei Dragu, proaspăt aleasă în fruntea Senatului. Dumneaei s-a lăsat prinsă în întrebarea gazdei de la Digi24 şi a dat un răspuns care combină mere cu portocale. Chestiunea referendumului din 2009, cu privire la parlamentul unicameral cu numai 300 de deputaţi, nu are absolut nicio legătură cu activitatea viitoarei comisii pentru codul electoral. Din felul în care a răspuns, mie mi-e clar că dnei Dragu nu-i e clară diferenţa conceptuală dintre cele două subiecte, iar asta înseamnă că echipa de la partid nu a pregătit-o suficient pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Senatului.

În paranteză fie spus, nevoia privind codul electoral se referă la rezolvarea unor probleme care privesc organizarea celor 6-7 tipuri de alegeri din statul român; prin contrast, chestiunea referendumului din 2009 se referă la rezultatul unui singur tip de alegeri—cele parlamentare. Dintr-o altă perspectivă, un cod electoral este o lege care se aprobă exclusiv prin activitatea parlamentară, în timp ce modificarea Constituţiei (pentru eventuala eliminare a Senatului) necesită şi organizarea unui referendum. Mai notez şi faptul că o comisie parlamentară, chiar înfiinţată special pentru codul electoral, nu poate primi însărcinări privind modificarea Constituţiei—nu are nici vocaţia, nici capacitatea, şi (oricât ar vrea majoritatea parlamentară) nu poate primi nici abilitatea de-a gestiona şi o propunere de modificare a Constituţiei, pentru că există reguli clare pentru separarea acestor procese decizionale în procedura parlamentară.

Dincolo de aceste carenţe, care privesc substanţa şi procedura activităţii din Parlament, mai există două probleme privind legitimitatea şi credibilitatea dnei Dragu: În calitate de preşedintă a Senatului, pentru a-şi păstra legitimitatea în faţa colegilor din toate formaţiunile politice, dnei Dragu i-ar fi util să fie mai reţinută, mai discretă, mai diplomată. Un şef care, abia ajuns în funcţie, declară public că are scopul de-a desfiinţa structura pe care tocmai a fost ales/chemat s-o conducă îşi pierde legitimitatea şi aderenţii; prin urmare, îşi pierde o bună parte din capacitatea de-a mai conduce acea structură. Iar dna Dragu, dincolo de acest foarte recent deficit de legitimitate, mai suferă şi de un vechi deficit de credibilitate: În prima sa declaraţie publică, dna Dragu a făcut referire la respect şi la transparenţă, valori faţă de care a mai demonstrat dispreţ în urmă cu 5 ani, pe când era ministra finanţelor publice şi a „organizat” dezbaterea publică a proiectului de buget fix după aprobarea legii bugetului în Parlament.

Eu zic că e de reflectat la aceste chestiuni, pentru că vârful vizibil al aisbergului poate anunţa încă şapte optimi de comportamente şi atitudini similare, pe care acum nu le vedem încă. Printre semnalele de alarmă de la vârful aisbergului (acelea care-mi dau mie de gândit în privinţa competenţelor şi meritelor politice ale PLUS), se mai află declaraţia cu iz şovin a dlui Cioloş faţă de UDMR, imediat după aflarea rezultatelor din alegeri, dar şi volatilitatea poziţionării dlui Voiculescu, alaltăieri candidat la primărie, ieri viceprimar al capitalei, azi ministru al sănătăţii. Mai adaug jocul politic populist din spatele propunerii PLUS privind „depolitizarea” CCR. Toate astea mă pun în gardă, mă fac să mă tem că există ambiţii (politice) toxice în PLUS, mă fac să cred că PLUS va fi veriga slabă a majorităţii parlamentare şi a guvernării.

Ce mi se pare teribil de ciudat, în toată treaba asta, este contrastul. Teoretic, erori „neforţate” precum cele expuse mai sus n-ar fi trebuit să apară tocmai la PLUS. Pentru cine a uitat, PLUS a apărut prin transformarea în partid politic a fostei grupări „civice” RO100. Dl Cioloş lansase platforma România 100 în toamna anului 2016, pe când se codea să participe plenar în campania electorală, deşi era premierul în funcţie şi se bucura de susţinerea PNL şi USR. Platforma RO100 se mândrea că recrutase cele mai sclipitoare minţi ale ţării; mai târziu, ne anunţa că avea constituite o varietate de grupuri de lucru şi că pregătea soluţii de politici publice „la cheie,” pentru ziua când PLUS, alături de USR, ar fi ajuns la guvernare. Eu am fost sceptic/critic din start, nu doar faţă de conţinutul platformei (octombrie 2016), ci şi faţă de lansarea alianţei USR-PLUS (februarie 2019). Mă bucur că m-am înşelat în unele privinţe, dar discuţia de acum e despre cum vor gestiona ei succesul!

Un proverb spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Şi eu văd că geaba a fost atât de lăudat PLUS, pentru că erorile politice pe care le fac oamenii săi par din ce în ce mai grave. Cu alte cuvinte, soluţiile de politici publice promise încă n-au ajuns să fie comunicate, ba chiar par să fie frânte din faşă de atitudinea persoanelor care joacă rol de vectori de imagine. Acest contrast mă face să cred că soluţiile nu există, că e posibil ca grupurile de lucru să nu fi livrat rezultate viabile şi valoroase; sau că persoanele aflate la vârful partidului nu ţin cont de soluţii, de munca depusă de colegii lor din grupurile de lucru. În oricare din aceste situaţii, mă tem că politicienii proveniţi de la PLUS au probleme serioase de legitimitate şi de credibilitate, aşa cum am exemplificat deja cu dna Dragu de la Senat.

Dacă temerile mele se confirmă, atunci PLUS chiar se poate dovedi veriga slabă a Guvernului Cîţu. În ordinea riscului de-a deveni vizibile în public, liniile de fractură pe care le intuiesc eu sunt următoarele:

  • dl Teleman (ministrul cercetării) vs dl Cîmpeanu (ministrul educaţiei), pe teme legate de plagiat;
  • dl Voiculescu (ministrul sănătăţii) vs dl Nazare (ministrul finanţelor), vs dl Năsui (ministrul economiei), vs dna Turcan (ministra muncii), vs dl Bode (ministrul de interne), vs dl Ciucă (ministrul apărării), respectiv vs dl Cseke (ministrul dezvoltării), pe teme legate de pandemie; [aici sunt 6 riscuri diferite, dar cu probabilităţi sensibil egale—nu zic că dl Voiculescu se va război simultan cu aceşti 6 miniştri]
  • dnii Voiculescu şi Teleman vs dl Ghinea (ministrul proiectelor europene), pe teme legate de viitoarele programe operaţionale ori de „redresare şi rezilienţă”;
  • dna Dragu (preşedinta Senatului) vs dl Orban (preşedintele Camerei), pe teme legate de priorităţi legislative;
  • dna Dragu vs dl Iohannis, pe teme legate de bugetul de stat şi priorităţi de politică externă (mai ales cele privitoare la UE, inclusiv MCV).

Sfatul meu către oamenii de la PLUS este să numere în gând până la 10 şi să respire adânc! Să fie cât se poate de rezervaţi, discreţi, diplomaţi, pentru că nu-mi par pregătiţi să gestioneze riscurile de conflict pe care le-ar putea genera. Să-şi facă temele sârguincios, să se consulte cu partenerii şi stakeholderii, înainte de-a lansa în spaţiul public subiecte cu potenţial de controversă. Şi să nu uite că majoritatea parlamentară e extrem de fragilă, iar probabilitatea ca acest parlament să adopte reforme constituţionale e aproape nulă. Făcând apel la un alt proverb, le recomand să măsoare de 10 ori înainte de-a tăia o dată vorbi măcar despre ce vor să taie, că nu-i deloc sigur că vor fi lăsaţi să taie, dacă nu-şi asigură sprijinul în avans.

Bine, aceleaşi sfaturi sunt valabile şi pentru colegii lor de la USR; diferenţa e că, la PLUS, sunt mai mulţi oameni care simt nevoia să obţină proverbialele 15 minute de glorie, să se afirme şi să-şi dovedească „superioritatea.” Aşadar, atenţie mărită la ambiţiile toxice, la tentaţia către competiţia toxică! Cum scriam acum trei săptămâni, e o mare diferenţă între atitudinea toxică de tipul «câştigi sau pierzi» şi cea benefică de tipul «câştigi sau înveţi». Sfatul meu, dragă PLUS, e mai degrabă să-nveţi înainte, să-ţi construieşti şansele de câştig!; şi să nu te văicăreşti că «tu ai fost şi bolnav când erai mic» ori că «a fost Mercur retrograd»! Învaţă din timp, ca să nu dai chix şi să nu faci fîs!

sursa ilustraţiei: pagina oficială a PLUS (imaginea e niţel prelucrată; nu pot să nu remarc faptul că imaginea e orientată de parcă toţi oamenii aceia privesc spre stânga, adică spre trecut, în timp ce doar câţiva privesc spre dreapta, însă motivul e că-i fotografiază cineva)

PS Eu mi-am format opiniile exprimate mai sus exclusiv pe baza informaţiilor care au ajuns la mine în/din spaţiul public. Nu am cunoştinţe din interior, aşa cum se pot citi la Moise Guran. Din lectura acelui text, de tip confesiune „post mortem” (că mortul de la groapă nu se mai întoarce—ce-o fi cu mine şi proverbele azi?), eu înţeleg că PLUS e o victimă. Poate... Dar ar putea fi şi mai periculos, pentru noi toţi, dacă oamenii din PLUS nu-şi vor putea stăpâni frustrările! Acum, după ce-am citit „confesiunile” dlui Guran, cred că riscurile pe care le-am listat mai sus au o probabilitate de incidenţă şi mai mare.