Al doilea „cadou” primit de ziua mea e tot în format video. Primul a fost filmul Dela0 despre Justiția altfel pentru Moldova; al doilea e acest film Recorder despre Cei care nu se tem să vorbească, adică despre avertizori (whistleblowers). Deocamdată, e un episod introductiv—vor mai urma și altele! În urmă cu fix 13 luni, am mai discutat despre avertizori în podcastul Recorder (tot acolo sunt listate și alte intervenții ale mele pe acest subiect).
Mă bucur că-i preocupă subiectul și, după părerea mea, au făcut un documentar foarte bun! (Despre sistemul de comunicare securizată pentru avertizori, lansat cu aceeași ocazie, nu știu să mă pronunț, dar sper că e de încredere.) Mă bucură și colaborarea dintre Recorder și Funky Citizens, care-mi rămân prieteni, chiar dacă nu mai lucrăm împreună de ceva vreme. Le urez foarte mult succes și cu restul campaniei de informare/conștientizare pe care au pornit-o încă de luni, printr-o dezbatere publică cu și despre avertizori ♥
Vizionare plăcută! Sper să găsiți în film exact valorile pe care le asociez eu cu avertizarea și avertizorii: curaj, integritate și o societate mai bună, inclusiv multă energie de vindecare, de corectare a lucrurilor care merg prost și, respectiv, de (re)naștere a lucrurilor care merg bine. Iar, dacă vă place filmul ori găsiți în el ceva util, benefic, interesant, chiar vă încurajez să le trimiteți filmul și altor oameni—poate devin curioși și se înscriu și la curs 😉
PS Nu mi-a plăcut deloc alăturarea cu primarul sectorului 6, la evenimentul de luni seară, însă n-am avut de ales—așa au considerat organizatorii. Cred că poza de la eveniment surprinde momentul când am povestit despre o primărie din țară, unde avertizorul fusese «desemnat» printr-o decizie a altui primar, însoțită chiar și de o «fișă a postului». Cred că de-asta se hlizeau colegii de platou, da' era râsu'-plânsu'!
sursa foto (ușor modificată): Ștefan Răcilă, via Instagram/Elena Calistru, de la dezbaterea de luni seară