Da, sunt negru de supărare! Marțea a fost neagră în comisia juridică de la deputați, miercurea a fost neagră în plenul deputaților—despre avertizori. Înainte de asta, lunea a fost neagră în justiție—cu „coperta,” iar miercurea la fel de neagră—cu sursele unui jurnalist. Toată luna a fost neagră—cu plagiatul premierului, cu mușamalizarea scurgerii de informații din poliție, cu legile siguranței, cu numirile unor impostori la CCR, cu președintele inadecvat și cu prelegerea vetustă despre securism. (Și încă mai sunt zile negre legate de avortul din SUA.)
Acești „politicieni” și „decidenți”—impropriu numiți așa și complet inadecvați epocii pe care o trăim—se grăbesc să plece în vacanță, așa încât își rezolvă în primul rând problemele lor, în loc să se îngrijească de problemele noastre. Mă simt copleșit și scârbit (ba chiar și decepționat în mare măsură de tot ce-am reușit eu să fac, din '98 încoace), deci negru de supărare! Și mă scoate din pepeni tăcerea grupurilor profesionale—deși sunt evident afectate în capacitatea lor de-a-și face corect meseriile, niciun astfel de grup nu se ridică să spună ceva împotriva deciziilor proaste de la vârful statului.
Am mai scris, pe acest blog, despre tendințele vădit iliberale ale coaliției PNL-PSD-UDMR (vezi măcar textul din noiembrie); ele încep să se adeverească în decizii politice. Aici ... mă simt copleșit sub greutatea acestor două gânduri care se împletesc în mintea mea de cel puțin o lună:
- Primul gând e legat de adevăr—În urmă cu 5 ani, scriam în Constituția ilustrată și explicată că „Adevărul este oxigen pentru stat și [pentru] popor.” Însă văd că poporul nu prea se-nghesuie să afle adevărul, iar statul vrea cu tot dinadinsul să-l ascundă. Cum spune avertizorul Tyrone Brower din filmul Crisis, "Telling the truth should not be a crime!" [Să spui (ceea ce crezi tu că e) adevărul n-ar trebui să fie o infracțiune!]
- Al doilea e legat de politică—În urmă cu mai bine de 25 de ani, învățam de la profesorii Russ Parker și Albrecht Schnabel că «politica e un set de relații sociale care sunt legate de procesul de luare a deciziilor privind realocarea (în interes public a) resurselor precare» (citatul e aproximativ, fiind și o traducere din engleză). Numai că „politicienii” și „decidenții” noștri realocă, acum, doar resursele abundente și doar în folosul lor.
Și, dacă un grup profesional chiar ar vrea să se ridice și să spună ceva despre aceste grozăvii, unde s-o facă? Nu știu, oriunde! Încă avem o formă de democrație liberală în țara asta! Când eram eu copil, în a doua jumătate a anilor '70 și în anii '80, adică în plină dictatură, grozăviile erau dezvăluite la radio—Europa Liberă și Vocea Americii. Acum, după vreo 40 de ani, iată c-am ajuns și eu la Europa Liberă—și nu-i deloc o mândrie, ci o tristețe rară! 🙁 Da, despre avertizori am vorbit; mai pot recomanda ce zic mai multe organizații aici (sau aici) și o altă organizație dincoace, respectiv ce-am spus/scris eu în mai anul ăsta, în aprilie și ianuarie anul trecut, respectiv acum 6 ani (sau chiar în 2008). Probabil că toate detaliile vor apărea, în curând, și pe Whistleblowing Monitor.
eliminarea prezumției de bună credință pentru avertizori [...] înseamnă reducerea standardului de protecție pentru avertizori. [...] dacă legislația românească are deja un standard mai înalt, noi, când transpunem directiva, trebuie să avem grijă să o transpunem ținând cont de acel standard, mai înalt [...] dacă cetățenii au câștigat deja un drept, atunci statul nu poate să-l ia înapoi. [integral pe europalibera.org]
sursa foto: IMDb/Crisis (photo gallery), ușor modificată
PS Despre Europa Liberă, vreau să las scris că-s extrem de recunoscător c-a revenit în România! Țin minte c-am scris despre revenirea lor, acum 4 ani...
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}