Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie este în plină desfăşurare. Pentru mine, campania asta a început abia azi. Adică, până acum, nu i-am dat nicio importanţă şi nu i-am acordat deloc atenţie. În precampanie, da, am semnat pentru a susţine câteva candidaturi, însă m-am oprit până când urma să mă lămuresc dacă aceste alegeri se amână ori ba. Acum mi-e clar că proiectul de lege care ar fi putut amâna alegerile „nu mai are benzină,” deci merită să mă întreb şi eu „cu cine votez?”
Nu voi recurge la mai vechea mea distincţie între «vot» şi «alegere», pentru că se pare că nu ajută la nimic. Cred că, de data asta, întrebarea corect formulată e „cine m-ar putea reprezenta mai bine?” Dacă nu voi avea un răspuns satisfăcător, cred că pot reformula întrebarea prin „cine mi-ar aduce mie mai multe beneficii?” Iar, în această analiză, mă uit cu atenţie la partide/formaţiuni politice, la candidaţii de pe liste şi la atribuţiile celor două Camere ale Parlamentului. Nu-i deloc uşor, nu m-am hotărât încă, dar simt nevoia să scriu aici despre cum mă gândesc eu la viitorul Parlament.
La o primă vedere, sondajele de opinie par să fie de acord, în sensul că, la nivel naţional, PNL şi PSD ar obţine cam 30% fiecare, iar Alianţa USR PLUS 15%, în timp ce UDMR, PMP, PRO s-ar afla în marja de eroare faţă de pragul electoral de 5%. Pentru că nu avem o circumscripţie unică, la nivel naţional, trebuie să fac nişte estimări privind rezultatele din Bucureşti: cred că PNL, PSD şi USR PLUS vor obţine cam 25% fiecare, în timp ce PMP şi PRO, la limită, ar trece pragul de 5% fiecare (dar asta nu-i o garanţie c-ar putea trece pragul naţional de 5%). Cu informaţia asta, mă pot uita la listele de candidaţi din Bucureşti, să estimez pe unde s-ar trage linia mandatelor eligibile pentru fiecare partid sau formaţiune politică.
Eu n-aş vota PSD sau PRO nici să mă pici cu ceară—cel puţin nu în această etapă a vieţii mele. Însă pot să recunosc că mi-ar plăcea ca-n viitorul Parlament să activeze oameni ca Florin Manole (PSD) sau Gabriela Podaşcă ori Veaceslav Şaramet (ambii de la PRO)—doar că fie nu se află pe locuri eligibile, fie se află pe listă în compania unor personaje greu de înghiţit; prin urmare, nu-mi voi irosi votul în direcţia asta. PNL am mai votat în trecut, dar oferta de acum mi-e inacceptabilă—colac peste pupăză, oamenii de la PNL despre care mi-ar plăcea să activeze în viitorul Parlament (Adriana Săftoiu sau Ovidiu Raeţchi) nici măcar nu mai sunt pe liste; deci nici în direcţia asta nu-mi irosesc votul (e posibil ca Adrian Hatos să facă o figură frumoasă, îl voi urmări, pentru că se află pe un loc garantat, nu doar eligibil). Oarecum similar, la USR PLUS, Florina Presadă nu se află pe un loc eligibil, iar Cristian Seidler îşi câştigă mandatul chiar şi fără votul meu—aici e de gândit dacă irosesc votul sau nu. Cam tot aşa e situaţia şi la PMP, de unde mi-ar plăcea să-l revăd activând în Parlament pe Cristian Diaconescu (se află pe un loc eligibil), dar mi-e foarte greu să cauţionez partidul şi alţi candidaţi ai săi. La UDMR, n-am suficiente informaţii, nu mă pot pronunţa acum.
Aşadar, prima formulare a întrebării „eu cu cine votez?” nu mă ajută prea mult, pentru că nu există partid sau formaţiune, nici măcar om, care să mă reprezinte perfect. În a doua formulare, cea despre beneficii, am o opţiune suplimentară: pe Valeriu Nicolae. În mod normal, n-ar trebui să votez pentru un independent, întrucât nu va avea forţa de-a promova legislaţie. Dar nu e prima dată când aş vota un independent—diferenţa e că, în trecut, independenţii pe care i-am votat eu nu prea aveau o şansă; acum, îmi place să cred că acest om chiar are şanse! Beneficiul pe care mi l-ar putea aduce mie „deputatul Ciolan” este, în primul rând, din categoria transparenţei: Valeriu Nicolae ar continua să informeze alegătorii despre ceilalţi parlamentari, despre jocurile din culise, despre comportamente şi (in)competenţe desfăşurate în cadrul lucrărilor Parlamentului. În plus, Valeriu Nicolae ar putea pune presiune din interior (adică de la tribună!) pe(ntru) reprezentarea politică a unor subiecte care, până acum, au fost ignorate dureros de/în forul legislativ.
La 6 decembrie, voi avea în mână 2 buletine de vot. Pentru Camera Deputaţilor, m-am hotărât, voi pune ştampila pe dl Nicolae Valeriu Ciolan, chiar dacă nu toate lucrurile pe care le propune el vor putea fi realizate. Pentru Senat, însă, nu m-am putut hotărî. Dacă aş şti că votul meu poate duce USR PLUS la 35%, astfel încât să am garanţia că Florina Presadă trece peste linie, asta aş face—dar ipoteza asta nu-mi pare deloc realistă. Prin contrast, chiar dacă aş şti că votul meu ar trece PMP peste pragul naţional de 5%, astfel încât Cristi Diaconescu să aibă locul garantat, tot aş avea rezerve, pe motiv de asociere (în partid) cu nişte personaje şi idei politice absolut inacceptabile în sfera publică. Rămâne să mă mai gândesc ..., că mai am ceva timp până la 6 decembrie 😉
Actualizare, 5 decembrie: Între timp (vezi şi PPS de mai jos), am decis că, la Senat, voi vota tot pe principiul „autobuzului,” cu scopul de-a bloca accesul extremiştilor în Parlament. «Atât s-a putut!» Dacă încă nu ştii cu cine să votezi, poţi să-ţi verifici compatibilitatea cu partidele politice la votulmeu.com, la busolaelectorala.ro şi la testvot.eu; recomandarea mea e să le încerci pe toate trei, pentru că întrebările sunt diferite, iar rezultatele (relativ diferite) îţi pot oferi o imagine mai exactă, dacă le combini.
sursa foto: arhiva personală, Camera Deputaţilor, iunie 2018
PS Am uitat să explic de ce mi-e atât de greu să mă hotărăsc pentru Senat: Pentru că pe mine mă interesează soluţii legislative care privesc nişte chestiuni în care Senatul e cameră decizională—justiţia, organizarea teritorială, integrarea europeană. De-asta, din listele de candidaţi de la Bucureşti, doar Florina Presadă sau Cristi Diaconescu mi se par mie nişte candidaţi viabili. Dintre ceilalţi candidaţi de Bucureşti, am zis deja că mă bucură prezenţa lui Cristi Seidler pe un loc eligibil; alături de el, mai sunt şi Tudor Benga, dar la Braşov, respectiv Mirko Taşcu-Stavre, dar la Caraş—iar tustrei sunt la Cameră, nu la Senat. De-asta mi-e greu!
PPS (5 zile mai târziu) Mi-au apărut în faţa ochilor nişte materiale electorale care-l prezintă pe Cristi Diaconescu în compania unor oameni (alţi candidaţi PMP) cu care, după mintea mea, el n-ar putea fi niciodată compatibil—nici măcar la culoarea ciorapilor. Da' e alegerea lui să-şi folosească imaginea cum vrea el şi să-i permită cui vrea el să-i folosească imaginea. La fel cum e alegerea mea să renunţ chiar şi la posibilitatea teoretică de a-i da votul pentru Senat. Pe cât de tare m-a întristat chestia asta, pe-atât de mult m-a distrat clipul electoral al lui Valeriu 🙂
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}