Strategii pentru 2025 (RO)

2020 ar putea fi anul de cotitură pentru modul în care e guvernată România. Teoretic, foarte mulţi dintre politicienii şi activiştii noştri civici stau acasă şi au mai mult timp la îndemână—nu mai sunt nevoiţi să meargă pe la inaugurări, conferinţe ori alte evenimente. Practic, mi-e teamă că vor pierde oportunitatea asta, din simplul motiv că n-are cine să le organizeze agenda şi să le planifice timpul. Singura autoritate publică şi politică în stare „să facă agenda” este Preşedintele, dar nu ştiu dacă-i înţelept să (mai) aşteptăm mare lucru de la Cotroceni 🙁 Însă e perioada sărbătorilor, iar clişeul este că totul se-nnoieşte, aşa încât partikip—mă găsesc suficient de mărinimos şi «le-mai-o-fer-o-şan-să» oamenilor politici de la vârful statului 😛

2020 e anul în care se încheie planificarea strategică a statului român pentru justiţie, administraţie publică, bună reglementare, digitalizare, guvernare deschisă şi anticorupţie (astea mă interesează pe mine mai abitir). Ştim din bătrâni că „omul înţelept îşi face iarna car şi vara sanie.” Adică Preşedintele Iohannis şi Premierul Orban ar putea profita de faptul că se-nţeleg destul de bine unul cu celălalt şi de faptul că multă lume lucrează de-acasă, pentru a da startul consultărilor publice privind planificarea strategică până-n 2025. Da-da, să facă agenda până după alegerile din 2024, că nimeni nu va face strategii cu mintea-n cap atunci când vom avea toate tipurile de alegeri într-un singur an (europene, locale, prezidenţiale şi parlamentare). Apoi, în 2025, într-o nouă configuraţie politică, va fi mai uşor de făcut planificarea strategică până-n 2030.

Dincolo de oportunitatea de substanţă, dată măcar de cele 6 subiecte amintite, mai există şi oportunitatea de logistică—pentru prima dată, avem la dispoziţie un set de aplicaţii la cheie pentru organizarea impecabilă a consultărilor publice online (disponibile în CivicLabs/Acces la legislaţie). Nu ne-mpiedică nici măcar OUG 34, prin care Guvernul a suspendat procedurile de transparenţă decizională, pentru că strategiile astea n-au legătură directă cu măsurile din perioada stării de urgenţă, ci se referă la ce vom face post-pandemie; şi pentru că aceste consultări se pot face online. Sigur, se poate pune problema că lipseşte oportunitatea de procedură, adică nu avem reglementări care să permită utilizarea acelor aplicaţii—dar asta se poate crea printr-o banală Hotărâre de Guvern. Aşadar, m-aş putea opri aici, cu urarea de «spor-la-trea-bă!» 😛 Însă voi face un pic mai mult de-atât:

Vin cu o contribuţie legată de strategiile pentru justiţie şi pentru integritate (am scris acum 2 săptămâni de ce prefer denumirea asta, în loc de „anticorupţie,” deşi aspiraţia asta mi-e mai veche, din 2012 şi 2013). Anul trecut, în martie şi-n aprilie, am trecut în revistă nişte date statistice care ne spun ce merge bine şi ce merge rău în justiţia şi anticorupţia de la noi. În linii mari, concluziile de anul trecut rămân valabile şi-acum: avem nevoie de-o schimbare de paradigmă, de ceva care să ne scoată din logica unor îmbunătăţiri incrementale (sau a peticirilor ici şi colo), de ceva care să ne-ajute să facem nişte paşi spectaculoşi înainte! Şi-mi susţin afirmaţia cu datele publicate chiar săptămâna asta de World Justice Project/Rule of Law Index. (La finalul acestui text, se găseşte şi tabelul realizat anul trecut, cu datele actualizate.)

România înregistrează îmbunătăţiri pe doar 6 din cei 44 de sub-indicatori, iar îmbunătăţirile sunt de numai o sutime (0,01) în 5 din cele 6 cazuri. În schimb, situaţia s-a înrăutăţit serios pe 4 sub-indicatori, fiecare cu câte 4 sutimi. Mai avem descreşteri de 1-2 sutimi pe 25 de sub-indicatori şi avem stagnare pe 9 sub-indicatori. Nu mă hazardez să discut motivele, de ce avem scăderi constante din 2016 încoace, de ce nu vedem un impact mai abrupt al „reformelor” impuse de PSD ori de ce performăm în mod spectaculos (sau paradoxal) pe unii sub-indicatori, iar pe alţii facem contra-performanţă... Zic doar că, dacă vrem să avansăm pe bune, trebuie să schimbăm ceva fundamental în modul în care privim problemele şi soluţiile. Mai ales pentru că, în mod previzibil, efectul pandemiei se va vedea într-o scădere bruscă pe majoritatea sub-indicatorilor (când se vor publica din nou datele, peste încă un an).

În aceste condiţii, avem de stabilit obiective ambiţioase pentru oricare strategie pe care-o producem şi-o adoptăm în acest an. Iar cel mai bine ar fi ca obiectivele pentru 2025 să se refere la realizarea unui salt semnificativ pe sub-indicatorii care pot împinge (sau trage după ei) alţi sub-indicatori. De exemplu, dacă putem îmbunătăţi responsabilitatea politică a parlamentarilor (sub-indicatorul 1.1), avem şansa să obţinem şi limitarea utilizării funcţiei pentru beneficii personale (2.4). Dacă ne prindem ce-am făcut bine în materie de tratament egal şi absenţa discriminării (paradoxul de la 4.1), avem şansa să mai corectăm şi deficienţele din procedurile administrative (6.4), respectiv deteriorarea bruscă din justiţia civilă (7.2). E un mecanism simplu, uşor de înţeles—dacă faci performanţă într-un domeniu, e foarte probabil că vei obţine rezultate bunicele şi în celelalte domenii.

Cu alte cuvinte, sugerez că, în strategiile pe care le-avem de elaborat şi adoptat în 2020, ne-ar prinde bine să ne concentrăm pe direcţiile în care putem obţine excelenţă. Asta ne va aduce satisfacţii interne, în beneficiul oamenilor obişnuiţi, dar şi relevanţă ori recunoaştere pe scena internaţională. Întrebarea e dacă avem nişte oameni politici care să se ridice la înălţimea acestor aspiraţii, să prindă din zbor momentul oportun, să invite contribuţii valoroase din partea actorilor relevanţi, adică să demonstreze abilităţi de leadership 😉 Au ocazia să demonstreze că 2020 chiar poate fi anul de cotitură pentru modul în care e guvernată România! Renaştere, sărbători de primăvară, chiar şi centenar, ştiţi voi—da' poate reuşim să trecem dincolo de clişeu!

PS N-am fost niciodată adeptul sfaturilor de tipul fake it till you make it, pentru că eu cred că un lider trebuie să fie autentic. Însă, în situaţia de-acum, pe temele de mai sus, chiar dacă Preşedintele Iohannis şi Premierul Orban nu cred în procesele de consultare publică, ar face bine «să-pof-teas-că-să-le-i-ni-ţie-ze!» Metafora cea mai potrivită se găseşte-n cuvintele celor de la Depeche Mode (1984): come on and lay with me // come on and lie to me // tell me you love me // say I'm the only one! (În context, putem să ne amintim ca iepuraşul e un simbol păgân şi că i-a luat ceva timp până să fie acceptat ca partener egal în sărbătoarea creştină din perioada asta.)

sursa foto: arhiva personală, perete dintr-o sală de conferinţe de la Ministerul Federal al Justiţiei din Germania, Berlin, septembrie 2019; tabelul de mai jos este disponibil şi în format editabil