Azi dimineață, am văzut un arici 🙂 Măricel, cred că avea vreo 35-40 cm. Mă dusesem la bucătărie, să-mi pun de cafea. În timp ce meșteream acolo, mi-am aruncat ochii pe fereastră. În spațiul verde din spatele blocului, am observat că mișca ceva. Da, era un arici! L-am admirat de la distanță; și mogîldeața aia mișcătoare m-a pus pe gânduri. Cred că și eu m-am transformat într-un arici, pe motiv de pandemie. Fac și gândesc tot felul de lucruri care nu se văd...
În ultimele 2 săptămâni, s-au întâmplat tot felul de chestii în spațiul public, iar eu n-am apucat să zic nimic despre ele, pentru că eram preocupat să-mi văd de treaba mea de «arici» 🙂 Recuperez acum, în câteva paragrafe, că mie-mi place succint. (Evident că m-am lungit cu subiectele, da' măcar le-am tratat pe scurt!) Iar temele despre care aș fi vrut să vorbesc—dar n-am apucat—au legătură (cum altfel?) cu politica și dreptul 😛 Ideea e că, dacă mă-ntreabă cineva, pot să dezvolt, că nu mă ascund nicăieri—nu m-am aricit de tot! 🙂
Probabil că subiectul cel mai important a fost implozia coaliției de guvernare. Da, știu că au semnat un armistițiu (că eu așa îl văd), însă conflictul dintre PNL și USRPLUS continuă, mocnit, încă de când au fost comunicate rezultatele alegerilor parlamentare. Aceste 2 partide nu au o viziune comună despre direcția de dezvoltare a României și nici nu s-au pregătit în vreun fel pentru guvernarea în comun. Eu am intuit, încă de la sfârșitul lunii decembrie, că ruptura va veni dinspre PLUS. (Iar în ce-i privește pe Nicușor și Vlad, păcat că nu s-a găsit o înlocuitoare, la timpul potrivit.)
Dificultatea (pentru noi toți) este că, acum, o guvernare PNL-PSD nu mai poate fi «vândută» publicului—deja s-a închis fereastra de oportunitate pentru acceptarea propunerii mele de la început de decembrie. Așadar, actualul armistițiu nu va dura mult, iar soluția va fi, în cele din urmă, sacrificarea dlui Cîțu, tocmai pentru a păstra coaliția—numai că, pentru ca al doilea guvern al acestei coaliții să aibă performanță, e nevoie de viziune! (Și de ceva strategie privind gestionarea pandemiei, desigur.) Aștept să văd semnalele că-ncep niște negocieri în această direcție, pentru că actul adițional din 20 aprilie nu face decât să lungească pelteaua 🙁
Peste Prut, gâlceava politică se agravează de la o zi la alta. Sigur că doar alegerile anticipate mai pot salva situația, însă e foarte important ca forțele politice «progresiste» și/sau «europene» de la Chișinău să fie pregătite pentru coabitare. Electoral, din motiv de alegeri pe liste închise, Parlamentul nu se va «curăți» prin vot, așa că va fi nevoie de o altă abordare privind evoluția de viitor a Moldovei. La sud de Dunăre, alegerile au arătat exact ce se poate întâmpla și în Moldova. Iar, în Bulgaria, soluția unui guvern minoritar DB-ITN (cu susținere adunată de la câțiva deputați din ISMV, din DPS și din BSP) pare din ce în ce mai improbabilă, deși ar fi putut ajuta la dezoligarhizare, măcar până după alegerile prezidențiale de la toamnă.
Revenind la București, Justiția rămâne un subiect teribil de complicat. UDMR face un joc de neînțeles—dacă nu cumva servește agenda PNL împotriva USRPLUS? Eu cred că subiectul desființării SIIJ va ajunge pe masa CCR și/sau se va întoarce în Parlament pentru cel puțin o tură de reexaminare. Totul depinde de cum știe să gestioneze Stelian Ion relația cu Klaus Iohannis. Însă, părerea mea e că nu vom vedea rezolvarea acestui subiect până la sfârșitul anului 2021, ceea ce înseamnă că SIIJ (și răspunderea magistraților) ar putea deveni subiect al campaniei electorale pentru CSM, în toamna lui 2022. (Oricum, un subiect sigur va fi Inspecția Judiciară!)
A mai scos capul și chestiunea poliției judiciare. Reamintesc că, în Constituție, poliția e menționată doar de două ori, la art. 130 și la art. 131. Asta înseamnă, în mintea mea, că absolut toate unitățile de poliție ar trebui subordonate autorității judecătorești, nu celei executive! Realizez c-ar fi o schimbare de paradigmă greu de digerat, dar consider că ne aflăm într-o inerție prost înțeleasă, care ne poate plesni peste față chiar mai rău decât situația din 2016. Ce mă miră e doar că, timp de 5 ani de zile, în spațiul public de la noi, nu s-au găsit timp, energie și resurse pentru a discuta acest subiect cu calm, cu ochii spre viitor.
Revin la Justiția propriu-zisă, pentru că am aflat și deznodământul cazului Robert Roșu, despre care am mai scris în decembrie. Critica arogantă, superioară, nu are cum să ajute la soluționarea situației 🙁 În schimb, analiza critică a motivării ne poate ajuta să înțelegem ceva important despre cum (nu) funcționează Justiția de la noi: Din nefericire, motivarea e plină de argumente circulare și de justificări circumstanțiale, care țin mai degrabă de scandalul public decât de cauza aflată pe rol. Din acest motiv, aplaud și eu Decizia CCR din 7 aprilie, nutrind speranța că nu vom mai vedea astfel de grozăvii în spațiul public.
În fine, cred că m-am aricit suficient și-ar fi cazul să-mi odihnesc țepii. Concluzia mea e că trecem printr-o perioadă extrem de dificilă (da, un truism!), iar ce-o face și mai dificilă e că nu avem o busolă. Ne-ar prinde bine să dialogăm mai mult, pentru a înțelege unii de la alții cum arată viitorul pe care ni-l dorim împreună, ce criterii am vrea să îndeplinească deciziile pe care le avem de luat, ce valori să respecte soluțiile pe care le avem de aplicat în practică. În cazul nefericit că nu mai putem dialoga, ne-ar prinde bine s-avem măcar un lider vizionar și hotărât, în egală măsură ferm și articulat în vorbire (un portdrapel, cum ziceam în 2014).
Și, pentru că liderul ăsta nu poate apărea în următoarele 3 luni (că-i evident că el nu există încă și nu ne dorim să fie «făcut» în vreun laborator cu epoleți), zic că mai bine-ar fi să ne concentrăm pe procesele de consultare care ne-au rămas restante de anul trecut!... Deocamdată, singura instituție a statului român care pare să fi-nțeles în ce situație ne aflăm (și cum ar putea fi ea gestionată) e ANABI—doar acolo văd dialog orientat spre viitor, cu criterii clare și cu valori solide. Sau, cine știe?, poate că arici la arici trage, iar punctul meu de vedere e părtinitor?!?
sursa foto: arhiva personală, Piața Revoluției din București, iulie 2015; filtru vintage; fragment dintr-o sculptură stradală de Emil Cristian Ghiță, numită Pieces Become Unit
bonus, adăugat pe 6 mai: ANABI merge înainte 😉
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}